Prima vizită a cățelului la medicul veterinar

O vizită la veterinar nu trebuie să fie stresantă pentru tine și animalul tău. Iată la ce te poți aștepta la prima vizită cu cățelul la veterinar și cum poți să faci această experiență mai ușoară.

Familiarizarea cu medicul veterinar

Unii cățeluși au fost deja la medicul veterinar împreună cu crescătorul pentru efectuarea primului vaccin, dar chiar și în acest caz este bine să faci prima programare la doctor, la câteva zile după achiziționarea cățelului, pentru a fi sigur că vei începe pozitiv relația cățelului cu medicul veterinar.

După această primă vizită, câinele tău ar trebui să facă o vizită la doctor, cel puțin o dată pe an, pentru a întări relația cu acesta într-o manieră pozitivă și pentru ca acesta să se obișnuiască cu manoperele de examinare și a-i reduce cât mai mult nivelul de stres. Este de asemenea o idee bună să îl obișnuiești și tu acasă cu manoperele de examinare. Verifică-i urechile și ochii, și în mod regulat periază-i dinții.

Medicul veterinar va efectua un examen clinic complet, care va consta în examen bucal (gură și dinți) și examinarea urechilor și ochilor, pentru a fi sigur că este în cea mai bună condiție fizică. Luați câteva recompense sănătoase pentru a-i face experiența cat mai plăcută câinelui și lăudați-l calm după terminarea examinării. Evită să îi oferi prea multă atenție dacă reacționează sau se agită în timpul examinării, doar recompensează-l când a fost cuminte.

Sfaturi importante pentru o experiență bună la medicul veterinar

  • Încercă să faci programare dimineața, deoarece aceasta înseamnă că vor fi mai puțini oameni și animale de companie la clinică. De asemenea, în cazul în care cățelul nu a avut vaccinări înainte, evitați contactul cu alte animale deoarece este mai susceptibil la infecții.
  • Nu uita să iei cu tine carnetul de vaccinări și orice alte documente primite de la crescător sau de la fostul proprietar, pentru ca medicul veterinar să poată planifica toate tratamentele necesare pentru cățel și să te poată sfătui cum să îl pregătești pentru a putea ieși cu el în siguranță afară.

vaccinările cățelului

De obicei, vaccinările încep în jurul vârstei de 6-8 săptămâni, cu rapel la aproximativ 12 și 16 săptămâni. Este foarte important să respectați acest program pentru a asigura cățelului tău deplină proiecție împotriva bolilor infecțioase. Bolile comune pentru care este vaccinat sunt: hepatita, parvoviroza, leptospiroza, boala Carre, rabia și boala lyme. Dacă vrei să călătorești în străinătate cu cățelul, ia cu tine carnetul de sănătate și asigură-te că este complet din punct de vedere al regulilor interne ale țării pe care vrei să o vizitezi.

Microciparea

Este posibil ca medicul veterinarul să îți recomande să microcipezi câinele, deși cel mai probabil acest lucru a fost făcut deja de către crescător. Aceasta se face printr-o procedură simplă, prin care un cip care conține informațiile de identificare este inserat în zona gâtului cățelului, astfel încât orice medic veterinar să îl poată identifica dacă se pierde sau se rănește.

Sterilizarea sau castrarea

De asemenea, trebuie să vă gândiți dacă doriți să aveți animalul de companie sterilizat sau castrat. Există diferite avantaje și dezavantaje pentru a fi sterilizare, de exemplu, câinii sterilizați se pot comporta mai bine și sunt mai puțin susceptibili pentru marcarea teritoriului, totuși pot fi mai predispuși la creșterea în greutate. Medicul veterinar poate discuta cu tine toate opțiunile.

Nu uita sa îi adresezi medicului veterinar toate întrebările pe care le ai. Este important să te simți cât mai bine pregătit să ai grijă de cățel în următoarele săptămâni și luni.